A Permite Maestrul

Adamus a vorbit recent despre om și Maestru co-existând, trăind împreună aici, de-adevăratelea pe Pământ. Este o idee minunată – la naiba, de aceea suntem aici! – dar nu poate fi făcută fără un fundament profund al adevăratei Permiteri, care este un concept destul de confuzant pentru om. Desigur, noi vrem să permitem, dar este înșelător, pentru că nu se aseamănă cu nimic pe care omul să-l poată înțelege cu adevărat.

Pe cine sau ce, mai exact, se presupune că ar trebui să permitem? Sunt o mulțime de oameni, chiar Shaumbra, care “permit” altora să-i trateze urât sau să-i neglijeze, care “permit” ca viața să-i scuture dintr-o parte în alta, ca un vas în furtună și care încearcă să scoată ce e mai bun din asta. Ei “permit” capriciile vieții sau ale sinelui lor mai înalt sau ale îngerilor lor sau ale oricărei persoane/oricărui lucru cred ei că trag sforile, încercând foarte tare să permită o viață foarte grea, dar neavând cu adevărat niște momente frumoase în asta. (Poate este destul să obțină un gen de glorie internă pentru că fac față cu noblețe dificultăților…) Din păcate, știu tiparul foarte bine, pentru că a fost viața mea pentru un timp excesiv de lung. Am crezut cu adevărat că, să fiu pasivă, adaptabilă și (cel mai adesea) să nu mă plâng, era cea mai mare formă de practică spirituală reală. Dar asta nu este Permitere.

Mintea este relațională. Încearcă să se raporteze și să conecteze fiecare nou concept la ceva ce deja înțelege. Așadar, când vrem să “permitem”, mintea spune: “Oh, am înțeles. Nu este așa de amuzant, dar pot fi pasivă; poate asta e șmecheria pentru a obține ce doresc. Așadar, doar ‘voi permite’ lucrurilor să se întâmple și am încredere că va funcționa” (credeți-mă, sunt expertă în asta). Și apoi ne mirăm de ce viața e nașpa când noi “permitem” într-un mod atât de hotărât. Dar Permiterea nu este pasivitate.

Așa că, încercăm o altă abordare. “Permit orice se întâmplă ‘în afară’. Adamus spune că totul e perfect așa cum e, deci asta trebuie să însemne că ar trebui să permit oamenii, circumstanțele, evenimentele, Mercur retrograd, Donald Trump, încrengăturile ancestrale, vecinii nesuferiți și pe oricine altcineva să-și aibă distracția lui. Atunci poate lucrurile, în sfârșit, vor funcționa.” Cred că ați numi asta compasiune, dar lucrând atât de mult “să permit” toate astea, înseamnă de fapt încercarea de a îndura ceva ce nu-mi place. Dar Permiterea nu este toleranță.

Maestrul cu care vrem să co-existăm nu plănuiește și nu țese intrigi, nu este pasiv și, cu siguranță, nu este foarte tolerant. Maestrul nu este aici să facă viața omului mai bună (deși asta se presupune că ar fi un efect colateral al acestei co-existențe), așadar la ce naiba ESTE bună? Cum își face ea cunoscută prezența: Cum permitem ceva ce nu înțelegem? Cum știm că ea chiar este aici? Un sinonim potrivit pentru “Permitere” poate fi “Încredere”, dar atunci mintea vrea să știe în ce să creadă, pe cine să creadă, de ce ar avea încredere în ceva ce nu înțelege, și oricum: “Cum știi că e chiar demnă de încredere?

Ei bine, haideți să încercăm puțină logică. Maestrul nu este vreo altă creatură îndepărtată, o entitate exterioară care încearcă să mă posede. Maestrul sunt EU, dar într-un fel în care nu mi-am permis în mod neapărat s-o experimentez încă. O comparație stângace (și oarecum nepotrivită) ar fi “femeie singură”, “soție”, “mamă” și “bunică”; ele toate sunt eu, dar diferite expresii și experiențe. Maestrul sunt eu de asemeni, într-o expresie pe care sunt nerăbdătoare să o experimentez. Dar asta înseamnă că să permit Maestrul este să mă permit pe mine – dorințele mele, preferințele mele, adevărul meu, cunoașterea mea – fie că asta are sau nu sens. Înseamnă să mă încred în Sinele meu, fie că partea mea umană consideră că îl percepe sau nu pe Maestru în orice moment. Lucrul amuzant este că, atunci când alegi o realitate – cum ar fi “Maestrul este aici” – așa devine. Aș vrea să împărtășesc câteva experiențe recente care ar putea să ilustreze asta.

Așa cum am menționat mai devreme, ultimele luni au fost un timp de dat drumul, de separare a lucrurilor, eliberare a vechilor legături și descoperirea unui nou, chiar dacă solitar, echilibru în viața mea personală. A fost un timp de a mă recrea în moduri foarte tangibile și de a clădi o nouă fundație care este în totalitate a mea. Au fost momente de teamă, durere, copleșire și confuzie, și multe alte momente de ușurare, pace, încredere și descoperire. Și în proces, am aflat că sinele meu Maestru, de obicei, comunică cu mine prin ghionturi blânde, vesele.

Unul din lucrurile care se întâmplă în dezmembrarea unui parteneriat este desfacerea obligațiilor legale și financiare, cea mai mare dintre acestea fiind ipoteca (pe casă). În trecut (și fără îndoială, datorită unor probleme ancestrale), lucruri precum contabilitatea și aspectele financiare mi-ar fi făcut creierul să încremeneacă, ochii să devină sticloși și corpul să fie copleșit de o dorință de a dormi. Eram chiar fericită să pasez astfel de responsabilități cuiva mult mai capabil, doar că acum este altundeva, așa că ele sunt înapoi pe umerii mei. Îgh (și iată, aici este aspectul pe care îl numesc: Copleșire). Dar vestea bună este că, avându-l pe Maestru în casă, totul poate fi diferit – dacă permit să fie. Maestrul se întâmplă să fie chiar expert în a integra vechi aspecte blocate și a crea unele noi, pline de viață, care au orice nouă abilitate de care se întâmplă să fie nevoie. Așadar, am respirat de câteva ori profund, mi-am adunat istețimea/spiritul practic (și hârtiile de completat) și am pornit la un proces de refacere a ipotecii. Era timpul să pun lucrurile pe numele meu și (speram) să rambursez ceea ce investise, dragul meu fost soț.

Evaluatorul a sosit să determine toate valorile importante ale casei și, câteva zile mai târziu, am primit veste că suma era mai mică decât mă așteptam. Asta însemna mai multe aspecte financiare cu care să jonglez pentru a dezlega lucrurile și, cu siguranță, nu rămânea nimic pentru mine. O veste proastă. Dar apoi a venit o mică împunsătură: “Verifică hârtiile”. Am deschis dosarul de evaluare – pagini și pagini de termeni legali și informații care fără îndoială că făceau sens pentru agenții imobiliari și bancheri – și creierul meu a început să amorțească. “Oh doamne, nu pot face asta! Doar voi avea încredere că tipul a făcut o treabă bună și o să mă descurc cât de bine o să pot.” Dar împunsătura stăruia. În regulă, și mai multe respirații profunde, o altă încercare ezitantă în a mă cufunda în documente și deodată au început să se adune cifre și informații pe care chiar le puteam înțelege. Aleluia! Și apoi am început să găsesc erori, lucruri ca echipamente care lipseau, metri pătrați omiși, plus date și fotografii din casa altcuiva! Nu (erau) chiar chestiuni minore într-o evaluare care costa câteva sute de dolari! Am vorbit cu tipul cu ipoteca și el mi-a sugerat că: “să nu ne îngrijorăm, și să mergem mai departe”. Hmm…

Ar conta? Merita deranjul de a ridica un steguleț roșu? Poate că doar n-am înțeles eu lucrurile… aspectul “nu pot să mă descurc cu asta” oftă, abandonându-se familiarei abordări învechite: “fac față oricărui lucru pe care îl aduce viața” și am agreat să-l accept. Dar acea parte (Maestră?) care mă înghiontea refuza să-i dea drumul – “Meriți să fie făcută corect! Nu te mulțumi cu ceva mai puțin decât perfect, doar pentru a fi drăguță. Insistă pentru un document corect.” Ziua următoare mi-am înghițit sinele meu “drăguț”, am permis sinelui meu merituos să pășească în față, și am insistat asupra corecțiilor. Fără îndoială că tipului cu ipoteca i-ar fi plăcut ca această afacere să apară în raportul lui de final de lună, dar merit ca lucrul să fie făcut corect!

Câteva zile mai târziu, el s-a întors la mine. Corecțiile operate făceau o diferență atât de mare în cifrele finale astfel încât nu numai că pot să returnez întreaga sumă dar, de asemeni, pot remodela și bucătăria!!

Poate vă aduceți aminte că acum câteva luni am scris că am ales o nouă bucătărie, chiar fără nicio idee despre cum s-ar putea petrece acest lucru, și că voi împărtăși cum s-a întâmplat. Ei, acum știți! Numesc asta permisiunea Maestrului de a avea ce își dorește! Ea nu împinge, nu forțează, nu plănuiește sau nu încearcă. Ea doar mă înghiontește, blând și insistent către ce vreau. Și când permit asta – îmi dau voie mie – magia începe să se întâmple! Nu cu mult timp în urmă nu mi-aș fi exprimat niciodată opinia, acceptând că mi-aș fi dat seama cum să fac lucrurile să funcționeze oricum și felicitându-mă pentru că “am permis”, în loc să controlez procesul. Dar, în realitate, nu ar fi fost nimic mai mult decât să mă neg pe mine și dorințele mele. Permiterea nu înseamnă să accept orice mi-ar aduce viața, ci să mă angajez activ în ea!

Acum, asta este o mare (și complet adevărată) poveste care sper să ilustreze că Permiterea nu este pasivă. Ce-ați zice de alte câteva?

Povestea 2: Iarna îmi aduce de obicei câțiva metri de zăpadă și, acum că locatarul permanent care deszăpezea a plecat, am decis să mă uit după un serviciu de deszăpezit. În ziua de dinainte de a sosi contractul pentru a-l semna, am simțit un impuls brusc de a intra pe Facebook. Exact acolo, prima pe pagină era o postare a unui vecin care oferea o freză de zăpadă la un preț incredibil. Am sunat, el a spus: “Da, încă este disponibil” și am fost în curând fericita posesoare a unui echipament foarte util! Gata cu spatele rupt de deszăperirea cu lopata și nu m-am blocat într-un contract de deszăpezire. Am urmărit cum alți câțiva oameni și-au exprimat interesul în demult plecata suflantă de zăpadă (n.tr.: îi aparținea deja ei) și m-am minunat cum, în trecut, eu eram întotdeauna cea care – doar pierdeam la limită, cu câteva minute întârziere, aproape, dar niciodată obținând ceea ce vroiam.

Povestea 3: Îmi angajez propriul frate (care trăiește la 1932 de kilometri depărtare) să vină să lucreze la bucătăria mea și el are nevoie de un mod de a-și aduce uneltele. I-am spus că voi veni cu un plan și am pus chestiunea de-o parte pentru atunci când aveam mai mult timp de a-mi da seama. Deodată, în mijlocul unui proiect urgent, am simțit o împunsătură de a verifica închirierile de camionete… acum. Am făcut o pauză de la ce lucram și ascultătoare, am investigat vreo două firme de închiriere care amândouă mi-ar fi luat mai mult de 1200 dolari pentru călătorie. Auch! Asta costă la fel de mult ca podeaua unei bucătării. Maestrul a dat din cap și a spus: “Hei, hai să ne uităm pe cealaltă”. Ochii mi-au ieșit din orbite când am văzut prețul de 49 de dolari! Nu lipseau zerouri, era într-adevăr 4% din cât cereau celelalte! Trebuia doar să fac rezervarea pentru o anumită zi a săptămânii și, gata! O soluție foarte rezonabilă. Într-adevăr, viața Ahmyo!!

Povestea 4: Permiterea este greu de explicat și de definit, dar o mare parte din ea este despre a te asculta pe tine, intuiția ta, împunsăturile tale interioare. Am menționat deja că este despre a te permite pe tine? Am vorbit în ultimul timp cu alți Shaumbra, care încep, de asemeni, să experimenteze sincronicitatea uimitoare a vieții unui Maestru. Cineva a descoperit o companie care ar fi fost angajatorul lui/ei de vis, dar nu exista niciun post disponibil. Apoi într-o zi, inspirația bruscă a fost să trimită oricum un mail, să se prezinte și să ceară un post. A aflat mai târziu că, doar cu câteva ore înainte, persoana responsabilă cu angajările a realizat că aveau nevoie de anumite calificări, exact cele pe care le avea persoana care și-a urmat impulsul, și-a permis dorința și a cerut în afara cutiei. Energiile s-au mișcat, interviurile au avut loc, mințile au fost copleșite și, în câteva zile, oferta de post era pe masă.

Povestea 5: Permiterea este despre a lăsa să vină la tine, indiferent cum se întâmplă. Un prieten avea nevoie de acces la un profesionist cu o calificare foarte specială în domeniul sănătății, dar ar fi avut nevoie cu câteva luni bune înainte ca cel pe care îl găsiseră, să aibă loc în agendă. Apoi, o vizită în spital scurtă dar la momentul perfect, a dezvăluit accesul nu doar la unul, ci la trei specialiști foarte calificați în exact ceea ce aveau nevoie.

Povestea 6: Permiterea înseamnă alegerea voastră, dorința voastră, claritatea voastră. Altcineva trecea prin mari schimbări de viață, nu avea un loc în care să trăiască și nicio idee cum sau unde să se uite. După ce a simțit în toate opțiunile, s-a clarificat unde vrea să fie (nicio idee, încă, despre cum) și în câteva ore a apărut o invitație despre un aranjament de locuit care a fost disponibil imediat și practic perfect!
Pot continua la nesfârșit cu aceste povești, dar simt că fundamentul în Permitere este acesta: Fiți clari în ceea ce doriți, dați-vă la o parte din drum și, priviți cum se întâmplă. Acel lucru – sau (foarte probabil) ceva mai bun – va apărea!

Permiterea NU înseamnă să accepți ceea ce crezi că Sinele tău mai înalt crede că e bun pentru tine. NU înseamnă să tolerezi încă o altă “lecție” de greu și chin. De asemeni, NU înseamnă să împingi și să faci eforturi pentru a face ca lucrul potrivit să se întâmple. NU înseamnă să te judeci singur atunci când are loc neașteptatul. NU înseamnă să-ți compari creațiile cu ale oricui alcuiva. NU înseamnă să speri că anul viitor, în sfârșit o să “te prinzi” și lucrurile se vor așeza la locul lor. NU înseamnă să respingi o dorință pentru că nu este spirituală sau nu îndeplinește vreo altă cerință arbitrară. Permiterea înseamnă să trăiești viața, să-ți urmezi visurile, să dai drumul și să vezi cum are loc. Permiterea este chiar acum, chiar aici, în interiorul tău.

Fără îndoială că și voi aveți propriile voastre povești grase (amintiți-vă, poveștile sunt despre cum definim/creăm noi realitatea) pentru că aceste sincronicități devin un mod de viață pentru Maeștri din toată lumea. Nu există o formulă pentru crearea unei vieți în sincronicitate, dar sunt o mulțime de lucruri mărunte pe care le-am învățat de-a lungul timpului, care vă ajută s-o experimentați. Ați putea spune că înseamnă să curățați resturile care plutesc pe râu (-l interior), să săriți în propria voastră barcă și, pur și simplu, să vă bucurați de călătorie. Oamenii vor să dea la rame și să conducă și să planifice și să aibă strategii de ieșire și bărci de salvare și… și… Dar ce-ar fi dacă ar fi la fel de ușor cu a vedea acea aventură aici sau acel frumos copac cu fructe în partea cealaltă sau minunata urmă pe lateral, a simți dorința pură și a experimenta cum barca în mod magic merge drept în ea? Credeți că omul ar tolera ca viața să fie atât de ușoară?

În loc de a împinge și a lucra din greu, Maestrul este un magnet, pur și simplu atrăgând orice dorește, care nu se îngrijorează de urletele omului despre cum: “Asta nu este posibil!” Maestrul nu judecă ceea ce este dorit, este doar rezistența omenească – prețioasa lor credință în imposibilitate – care blochează calea.

Acum, un cuvânt de avertizare. Vă rog să nu încercați să faceți șmecherii magice în “a permite Maestrul”. Da, viața omenească devine magică, dar se bazează doar pe pasiunea voastră, dorința și iubirea pentru VOI. Nu încercați să vă dovediți ceva (ceea ce înseamnă că, oricum, nu credeți cu adevărat în asta); în loc, trăiți-vă viața! Bucurați-vă! Aflați ce vreți cu adevărat – nu ceva vag cum ar fi “abundența”, ci lucruri reale, tangibile, cum ar fi un nou dispozitiv de deszăpezit sau o bucătărie – și apoi faceți orice simțiți să faceți în acel moment.

Permiterea este o îndeletnicire interioară.

Scris de Jean Tinder, în rubrica “Shaumbra Heartbit” – Bătaia de Inimă a Shaumbrei – din Revista Shaumbra, ediția Octombrie 2017, Jean este editorul Revistei și învățător Crimson Circle. Pentru accesarea articolului sursă apăsați aici.

Traducere realizată de: Manuela Sfirschi
Revizuire realizată de: Mirela Ghenea

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.